Minorul

Autor: Ioan Suciu
Editura: Aius
Anul: 2021
ISBN: 9786065629899
Pagini: 280
Limba: Română
Categorie: Ficţiune/Roman.

 

 

Recenzie de Drd. Sînziana Maria Stoie

Prozator prolific, Ioan Suciu a făcut din scris mai mult decât o pasiune, o vocație. Asemenea alter-ego-ului său puber din cel mai recent roman, Minorul, a lucrat în cadrul Consiliului Concurenței, iar debutul publicistic cu proză a avut loc relativ devreme, în 1979, în România Literară. Creaţia sa cuprinde un număr impresionant de volume de proză scurtă și romane, care vădesc apetitul autorului pentru fantastic, absurd ori grotesc: Vânătoarea de roboți (1982), Trei sute de trepte (2011), Candelabrul galben (2012), Omul de fier (2014), Instituția (2015), Femeia de porțelan (2016), Momâia (2017), Năucul (2018), Omul de sticlă (2018), Furnicile uriașe (2020). În anul 2003, lui Ioan Suciu i se acordă Premiul pentru publicistică din partea Fundației Luceafărul. Deși, la o privire de ansamblu asupra operelor sale, Ioan Suciu apare ca fiind un autor inconsecvent de la o lucrare la alta, el reușește să depășească zona exercițiului narativ prin umor și introducerea unor elemente inedite în substanța descrierilor. Astfel, se conturează în textele sale o sensibilitate distinctă în peisajul prozei contemporane. La nivel narativ, Minorul se constituie din fragmentele existenței complicate și complexe ale unui adolescent, vicepreședinte al Consiliului Concurenței, care oscilează afectiv între eforturile de a face față provocărilor cotidiene la locul de muncă și pasiunea adolescentină și imprudentă pentru o femeie mai în vârstă, Petronela: „Atunci m-am îndrăgostit de o bătrână. De fapt, nu era bătrână stricto-senso, fiindcă avea niște picioare și niște sâni de-ți tăiau răsuflarea. Numai că era mai înaltă decât mine.” (p. 5) Tânărul dezvoltă o adevărată obsesie amoroasă, adesea relatată cu umor spumos: „Petronela a venit la mine și mi-a făcut respirație artificială. Da! Au fost momente fericite... am deschis ochii și am eliminat un zbierăt îngrozit: gura care mă pupa de zor aparținea soțului ei, individul cu figură brutală și aspect de luptător de K1.” (p. 17) La acest nivel, romanul permite cu ușurință o lectură în „cheie” ficţional-autobiografică, cu atât mai mult cu cât discursul narativ se țese la persoana întâi. La un alt nivel, de profunzime, cele douăzeci și șase de secvențe cinematografice în care este structurat volumul compun o imagine tulburătoare a unei lumi răsturnate, în care copiii – simboluri ale candorii și ingenuității – preiau, cu evidentă stângăcie, rolurile adulților și se comportă ca atare, pe când „vârstnicii” sunt infantilizați și profilați în situații de cele mai multe ori ridicole sau chiar degradante: „Bătrânul care ceruse whisky se duse la masa copiilor, apucă o sticlă de băutură și-și turnă lichid într-un pahar umplându-l ochi; [...] când să ducă omul paharul la gură, lunganul îi dădu o palmă peste mână și băutura se vărsă pe masă, lăsându-l pe însetat cu gura căscată. Împricinatul s-a dus spre locul său de la margine, resemnat.” (p. 12) Din acest punct de vedere, romanul poate fi interpretat sub forma unei alegorii a declinului valorilor tradiționale într-un univers al globalizării și digitalizării fulminante, a disoluției naturaleții și inversării polilor autorității, cum se întâmplă, de pildă, în imaginarul din romanele lui Witold Gombrowicz. În logica bizară și lipsită de sens a acestei lumi, pierderea inocenței – împinsă uneori în extrem de către autor – subîntinde parcursul „copiilor” din adolescență la maturitate, de fapt, către o bătrânețe metaforică, ubicuă. Autorul excelează la crearea unor personaje vii și la expresivitatea limbajului, oferind cititorilor o experiență de lectură savuroasă și captivantă, indiferent de vârstă.

Cumpară cartea

 

index »       recenzii »